Mișcarea are mai multe elemente
O tehnică combină suporturi, picioare, pelvis, trunchi și membre. Într-un exercițiu lent, identificați relația lor, mai degrabă decât să căutați o parte a corpului care ar trebui să explice totul. Un braț rapid nu indică automat o bună organizare; fie o rotatie spectaculoasa. Instrucțiunea depinde de gest, poziție și direcție. Întrebați ce ar trebui să rămână stabil și ce ar trebui să se schimbe în exercițiul studiat.
Compară orientările
Hanmi și shomen desemnează în mod obișnuit orientările corpului întâlnite în kihon. Implementarea lor exactă devine mai clară odată cu școala și exercițiile fizice. Pe aceeași bază, comparați o plecare și o sosire solicitate de profesor. Uită-te să vezi dacă piciorul se mișcă involuntar sau dacă umărul finalizează singur mișcarea. Comparația devine mai utilă atunci când știi ce orientare ai căutat, în loc să judeci doar ultima imagine.
Nu măriți o rotație ca principiu
Amplitudinea vizibilă nu corespunde unei măsuri universale a eficacității. Mișcarea mai mare poate complica traiectoria, atingerea sau secvența. Căutați mai întâi o organizație care este reproductibilă la o viteză confortabilă. Într-o mișcare, pelvisul nu se rotește neapărat ca în timpul unei tehnici efectuate pe loc. Păstrarea aceluiași criteriu în situații diferite poate produce, prin urmare, o corecție inadecvată.
O întoarcere observabilă
Filmează un test lent din față și apoi din lateral, dacă dojo-ul o permite și pregătește o întrebare. Scopul nu este de a calcula un unghi ideal pe o imagine. În schimb, observați o pauză: brațul a ajuns deja în timp ce mișcarea continuă, piciorul reajustat după tehnică sau înclinarea trunchiului. Profesorul poate apoi să raporteze observația dumneavoastră la instrucțiunile specifice.
Verificați înțelegerea
Toate tehnicile necesită aceeași rotație a șoldului?
Vezi răspunsul
Nu. Calea, poziția, mișcarea și instrucțiunile modifică relația dintre diferitele părți ale corpului.